Bookfest a deschis toamna culturală la Chișinău

septembrie 6, 2024

Cea de-a șaptea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat sub Înaltul Patronaj comun al Președinților Republicii Moldova și României, Excelențele lor Maia Sandu și Klaus Werner Iohannis, s-a încheiat duminică, cu un șir de evenimente dedicate iubitorilor de carte de toate vârstele. Timp de cinci zile, în perioada 28 august - 01 septembrie, peste 25.000 de vizitatori au trecut pe la standurile celor aproape 40 de edituri din Republica Moldova și România și au participat la diferite dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu apreciate personalităţi culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Printre acestea s-au numărat scriitori precum Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Ionela Hadârcă, Ioan-Aurel Pop, Radu Paraschivescu, Radu Aldulescu, Mihaela Noroc, Dan Ungureanu, Liviu Stănescu, Cristian Preda, Bogdan Răileanu, Vitalie Ciobanu, Emil Hossu Longin, Emilian Galaicu-Păun, dar și editorii Lidia Bodea (Humanitas), Gheorghe Erizanu (Cartier), Iurie Bîrsa (ARC), Oleg Bujor (Epigraf), Gheorghe Prini (Știința), Valentin Ajder (Eikon), Dan Pleșa (Vellant), Hadrian Mateescu (Cuantic) sau Viorel Ilișoi (Editura GRI). Bookfest Chișinău 2024 a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În mesajul de pe pagina sa de Facebook, Președinta Republicii Moldova, ES Maia Sandu a scris: ”La fiecare sfârșit de august, Chișinăul redevine o frumoasă capitală a cărții. M-am bucurat să văd azi atâția vizitatori, mari și mici, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Zeci de mii de titluri ale editurilor din Republica Moldova și România, dintre care o treime sunt noutăți editoriale, zeci de lansări, discuții, întâlniri cu autori îndrăgiți de pe ambele maluri ale Prutului, sesiuni de autografe - cu fiecare ediție, Bookfest capătă, prin efortul organizatorilor, dar și al gazdelor, tot mai multă consistență și amploare. Îi dorim să se extindă, să crească, construind cele mai trainice poduri - Poduri de Carte!”

În salutul său, Președintele României, ES Klaus Werner Iohannis a arătat că ”în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recenta participare în calitate de ţară invitată la Bookfest Bucureşti, precum şi această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, evidenţiază solidul fundament cultural al opţiunii pro-europene a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova. Sprijinul României pentru acest viitor şi solidaritatea noastră au la bază valorile noastre democratice şi umaniste comune, hrănite din solul fertil al limbii, al culturii şi al experienţei istorice pe care le împărtăşim”.

Salonul de Carte a fost vizitat de înalți reprezentanți ai administrației de la București și Chișinău: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, consilierul prezidențial al Republicii Moldova în domeniul culturii și al relațiilor interetnice, Angela Brașoveanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, secretara de stat din Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Adriana Cazacu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, reprezentanta Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Karin Borovic, și mulți alți oaspeți importanți.

Ediția 2024 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici au fost USAID, UKaid și Ambasada Suediei în Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.

Bookfest, cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a dobândit o dimensiune internațională marcantă, a ajuns anul acesta la ediția a XVII-a în București. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România - Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov - având și două ediții speciale de Crăciun la București. Anul acesta invitatul de onoare a fost chiar Republica Moldova. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia şi Italia.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa