OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, lansează Run for Heroes – fueled by OSCAR, o campanie de conștientizare și eliminare a stigmei legate de sănătatea mintală, desfășurată alături de Centrul Social de Psihoterapie TFH (Together for Humanity).
Românii sunt invitați să se înscrie la cross-ul caritabil organizat pe 15 iunie, în parcul Herăstrău din București. Fondurile obținute din taxa de înscriere vor fi donate integral Centrului, care acordă servicii gratuite de consiliere și terapie persoanelor și familiilor aflate în dificultate.
„Run for Heroes vrea să facă diferența într-o luptă pe care, într-o formă sau alta, o ducem fiecare dintre noi”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. „Într-o societate competitivă și mereu în alertă, suntem prea puțin conștienți de cât de fragilă poate fi sănătatea mintală. Cu toții ne-am confruntat sau cunoaștem persoane care au trecut prin episoade de depresie sau anxietate, burnout, stres, relații dificile sau traume care își pun amprenta asupra vieții personale și profesionale. Este momentul să vorbim deschis despre aceste afecțiuni și despre acești eroi – oamenii care se confruntă zi de zi nu doar cu propriile răni, ci și cu stereotipurile, discriminarea și prejudecățile sociale. Îi invităm pe români să fie Supereroi pentru o zi și să alerge alături de noi, pe 15 iunie, pentru această cauză nobilă”.
„Evenimentul Run for Heroes este mai mult decât o simplă cursă; este un simbol al recunoașterii și aprecierii pentru eroii noștri de zi cu zi. Pentru noi, această inițiativă, prin care comunitatea se unește pentru a onora și sprijini oamenii curajoși care ne trec pragul la Centrul Social de Psihoterapie, este un vis devenit realitate”, a menționat Răzvan Popa, Președintele Centrului social de Psihoterapie TFH
Știut fiind faptul că sportul reduce hormonii de stres din organism, cross-ul umanitar Run for Heroes – fueled by OSCAR va organiza curse pentru toate categoriile de participanți.
Alergătorii de anduranță pot participa la cursa de 7Km în jurul lacului Herăstrău, cu punctul de start la Roaba de Cultură.
Familiile cu copii cu vârste sub 16 ani vor alerga împreună pe o distanță de 1Km Părinți și Copii. Participanții pot veni îmbrăcați în costume de supereroi, pentru a crea astfel amintiri de neuitat pentru cei mici și cei mari, deopotrivă. Dacă totuși nu există un costum de supererou acasă, avem pregătite multe variante de accesorii pentru fiecare participant.
Persoanele cu dizabilități pot participa în mod gratuit la cursa 1Km Persoane cu dizabilități, pe un traseu adaptat la nevoile lor, care să le asigure accesibilitate și confort.
Informațiile privind participarea la cross-ul umanitar Run for Heroes – Fueled by OSCAR, precum și detaliile legate de organizare și taxele de înscriere sunt disponibile pe site-ul campaniei - https://www.runforheroes.ro.
Run for Heroes este cea mai recentă inițiativă de implicare civică prin care OSCAR Downstream contribuie la construirea unui viitor sustenabil. Compania își propune să crească acest proiect de la an la an, pentru că sustenabilitatea autentică începe cu o societate sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și mental.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa