REHAU: 75 de ani de valori, schimbări și viziuni

decembrie 5, 2023

Fie că este vorba de racheta Ariane pentru cercetarea spațială, de încălzirea gazonului de pe Stadionul Olimpic din Berlin sau de metroul din Cairo: know-how-ul și expertiza tehnică REHAU se regăsesc în toate acestea. Adaptabilitatea și o bază solidă guvernată de valori puternice au transformat compania de familie în familia de companii de astăzi, care va continua să investească în dezvoltare durabilă. Pentru REHAU, accentul este pus pe piețele atractive cu potențial de creștere. De exemplu, compania se extinde în prezent în Africa, unde a achiziționat recent o companie sud-africană, dar și în Mexic, unde, ca o nouă etapă importantă în procesul de internaționalizare, REHAU va deschide în decembrie o unitate de producție pentru industria mobilei, pentru a răspunde cererii tot mai mari de produse REHAU în America Centrală și de Nord.

 

Familia REHAU a crescut și datorită investițiilor grupului realizate pe plan local. Astfel, în luna octombrie 2023, Rehau Window Solutions a deschis un centru logistic şi de înfoliere în Cisnădie, judeţul Sibiu, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro.

 

Bazele poveștii de succes REHAU au fost puse de fondatorul companiei, Helmut Wagner, în 1948, în orașul bavarez cu același nume, când, în incinta fabricii de piele din Franconia, el, doi oameni și o mașină au început să înlocuiască materialele convenționale cu polimeri, îmbunătățind performanța acestora. Bazându-se pe valori precum încredere, fiabilitate și inovație, acesta a creat o afacere de succes. În anul 2000, fiii săi, Jobst Wagner și Dr. Veit Wagner, au preluat frâiele companiei în calitate de președinte, respectiv vicepreședinte, și au dezvoltat-o în mod consecvent în direcția subgrupurilor de astăzi. În 2021, Jobst Wagner a predat președinția către Dr. Veit Wagner și a trecut la vicepreședinție. Cu Nils Wagner în calitate de șef al REHAU New Ventures, a treia generație este reprezentată într-o poziție de conducere în cadrul grupului. În 2021, pionierul și vizionarul Helmut Wagner a încetat din viață la vârsta de 95 de ani.

 

Astăzi, Grupul REHAU este o familie internațională de companii cu 190 de locații în întreaga lume, peste 20.000 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 4,7 miliarde de euro. Cu Meraxis, REHAU New Ventures, RAUMEDIC, REHAU Automotive și REHAU Industries, compania reunește cinci subgrupuri sub același acoperiș. Rețeta succesului este un spirit de pionierat, o fundație puternică, bazată pe valori, și capacitatea de adaptare. Pe lângă gândirea sa originală, ADN-ul grupului include un echilibru între experiență și curajul de a-și asuma riscuri și, nu în ultimul rând, dorința de a se dezvolta în mod progresiv.

 

"Schimbarea oferă un teren fertil pentru noi idei și inovații care ne fac competitivi pe termen lung", a spus Dr. Veit Wagner, președintele Grupului REHAU.

 

REHAU a extrudat primul profil de fereastră din polimer încă din 1958. În 1987, compania a introdus prima tehnologie a manșonului alunecător pentru conectarea țevilor și de atunci a vândut un miliard de unități. De asemenea, în prezent, unu din trei automobile din Europa conține componente REHAU. Mai mult decât atât, 400.000 de kilometri de conducte de microcabluri REHAU conectează oameni din întreaga lume, iar prin depunerea a aproximativ 100 de brevete pe an, REHAU este unul dintre cei mai importanți solicitanți de brevete din Germania.

 

Astfel, compania își modelează viitorul cât mai sustenabil posibil, deoarece sustenabilitatea este ferm ancorată în procesul de luare a deciziilor strategice. Încă din anii 1950, REHAU a reintrodus deșeurile de polimeri în procesele sale de producție. La sfârșitul anilor 1980, compania a inițiat de asemenea dezvoltarea de procese pentru reciclare. Prin urmare, astăzi, economia circulară, aprovizionarea cu energie orientată spre viitor și promovarea diversității sunt subiecte corporative cheie pentru a deveni o companie și mai sustenabilă. De exemplu, REHAU își propune să crească cantitatea de materiale reciclate din producție cu 20% până în 2025. Mai mult de jumătate din profilele de ferestre REHAU conțin deja până la 75% de granule reciclate, iar până în 2035, compania își propune să aibă o producție neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 la nivel mondial. Acest lucru a fost deja implementat în anumite locații.

 

Astfel, pentru generațiile de mâine, REHAU are orizonturile îndreptate către viitor, și va continua să își depășească limitele, pentru un viitor sustenabil și inovator - în conformitate cu sloganul "Engineering progress. Enhancing lives".

 

GRUPUL REHAU

Grupul REHAU are o cifră de afaceri anuală de peste patru miliarde de euro cu soluții pe bază de polimeri. Conectează REHAU Industries cu Meraxis, New Ventures, RAUMEDIC și REHAU Automotive drept companii puternice sub un singur acoperiș. REHAU Industries este o corporație independentă și combină diviziile Building Solutions, Window Solutions, Interior Solutions și Industrial Solutions. Peste 12.000 de angajați din peste 150 de locații din întreaga lume lucrează împreună pentru a îmbunătăți continuu viața prin utilizarea tehnologiilor inovatoare și durabile pentru construcții, ferestre, mobilier și sectoarele industriale: Engineering progress. Enhancing lives.

 

REHAU are o istorie de 27 de ani în România și are în prezent 132 de angajați la nivel național. Cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 50 de milioane de euro în 2021.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa