Romsilva a plantat circa 22 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară

iulie 25, 2024

În campania de împăduriri de primăvară, încheiată recent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat circa 22 milioane de puieți forestieri în fondul forestier proprietatea publică a statului și a regenerat, natural sau artificial, 10.552 hectare fond forestier, cu 17% peste programul prevăzut.
Din acestea, 7.462 hectare fond forestier proprietate publică a statului au fost regenerate natural, în timp ce alte 3.090 hectare, cu 490 hectare în plus față de programul inițial, au fost regenerate prin lucrări de împăduriri.
De asemenea, în campania de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de completări pe 2.177 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe 381 hectare fond forestier.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va regenera în acest an, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, 12.087 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, 8.102 hectare prin regenerări naturale și 3.985 hectare prin lucrări de împăduriri. De asemenea, Romsilva va efectua lucrări de completări curente în plantații pe o suprafață totală de 2.380 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 726 hectare fond forestier.
Pentru toate lucrările de regenerare a fondului forestier, refaceri și completări, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a alocat un buget de 296 milioane de lei.
Menționăm că în ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 hectare prin regenerări naturale și 23.726 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa 132 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa